Avem centre de permanență în județ și totuși peste 500 de prezentări la UPU Satu Mare într-un singur weekend

Unitatea de Primire Urgențe (UPU) Satu Mare a acordat asistență medicală pentru 520 de persoane în intervalul 16 octombrie, ora 07:00 – 19 octombrie 2026, ora 07:00. Dintre acestea, 126 au fost internate pentru continuarea investigațiilor și administrarea tratamentului necesar.
Potrivit statisticii pentru weekendul trecut, din totalul prezentărilor, 313 au fost încadrate la urgențe, iar 81 au fost cazuri non-urgente. De asemenea, 126 de pacienți au fost încadrați în categoria cazurilor critice.
Numărul prezentărilor arată presiunea care se menține asupra Unității de Primire Urgențe, unde personalul medical trebuie să evalueze și să trateze sute de pacienți într-un interval de numai trei zile.
Situația ridică din nou problema modului în care sunt utilizate serviciile medicale disponibile, în condițiile în care în județ există și centre de permanență, destinate acordării asistenței medicale pentru afecțiunile care nu reprezintă urgențe majore. Acestea pot oferi o alternativă pentru anumite probleme de sănătate care nu necesită intervenția imediată a UPU, contribuind la degrevarea serviciului de urgență.



