Trending

Primele stații de încărcare pentru mașini electrice au fost instalate în comuna Homoroade

Comuna Homoroade face un nou pas spre modernizare și mobilitate verde, odată cu finalizarea primelor stații de încărcare pentru autovehicule electrice din comună. Investiția, realizată prin fonduri europene și contribuție din bugetul local, va oferi șoferilor posibilitatea de a-și încărca vehiculele în două puncte importante din comună.

Potrivit administrației locale, au fost instalate două stații de încărcare în următoarele locații:

  • în parcarea Sălii de Sport din Homorodu de Mijloc, unde sunt disponibile două prize de câte 22 kW;
  • în parcarea Căminului Cultural din Homorodu de Jos, unde a fost montată o priză rapidă de 60 kW și o priză de 22 kW.

În prezent, autoritățile locale desfășoară procedurile necesare pentru integrarea stațiilor într-o aplicație informatică dedicată. Totodată, până la începutul lunii iulie 2026 va fi stabilit și tariful de utilizare, exprimat în lei/kWh.

Valoarea totală a proiectului depășește 324.000 de lei, din care 246.000 de lei reprezintă finanțare europeană obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar 78.000 de lei au fost asigurați din bugetul local al comunei Homoroade.

Prin această investiție, administrația locală urmărește să sprijine tranziția către transportul nepoluant și să ofere infrastructura necesară proprietarii de autovehicule electrice. Odată ce stațiile vor deveni operaționale, Homoroade se va alătura localităților din județ care investesc în soluții moderne și sustenabile pentru comunitate.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button