Trending

30 ianuarie – Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim laolaltă în data de 30 ianuarie, ca pe cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii. Viaţa lor sfântă şi învăţăturile lor alcătuiesc dreptarele Ortodoxiei, vrednice de toată lauda şi încrederea. Este o dovadă limpede că este rătăcire să nu crezi ca ei.

Ei arată la treapta cea mai înaltă „calea cea împărătească” în Biserica Ortodoxă. Şi pentru că, pe lângă darul tălmăcirii Sfintelor Scripturi, ei s-au învrednicit şi de înalta treaptă a arhieriei, sunt cunoscuţi îndeobşte sub numele de Sfinţii Trei Ierarhi.

La sfârșitul secolului al XI-lea, Constantinopolul a fost scena unei controverse aprinse în rândul teologilor și credincioșilor. Disputa gravita în jurul întrebării: care dintre cei trei mari ierarhi ai Bisericii este mai important – Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur?

Timp de trei ani, polemicile au divizat comunitatea, însă rezolvarea a venit printr-o serie de viziuni. Episcopul Evhaitelor, Sfântul Ioan Mauropous, în anul 1084, episcopul a avut o vedenie în care i-au apărut toți trei împreună.

În urmă acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi şi astfel au luat sfârşit disputele.

Sfinţii Trei Ierarhi s-au asemănat între ei şi prin slăbiciunea lor trupească. Toţi trei au avut o sănătate plăpândă, îndurând cu răbdare numeroase neputinţe şi boli. În slăbiciunea vasului lor trupesc sălăşluia însă tăria cea neasemănată a Duhului şi cuvântul lor era unit cu fapta.

În cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei (1634-1653) a înălţat minunata biserică din Iaşi, care a uimit multă lume prin frumuseţea podoabelor ei.

Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreagă lume.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button