20 iulie – Ziua Sfântului Ilie și a Aviației Române!

Sfântul Ilie este unul dintre cei mai apreciați sfinți, fiind considerat drept un făcător de minuni și aducător de ploi în perioada de secetă. Ilie a fost considerat începând din anul 1913 ocrotitorul aviatorilor. Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie pe data de 20 iulie, atunci când este și ziua Aviației Române.
Sfântul Ilie este prezentat în tradiția populară mergând pe cer într-un car cu roți de flăcări în timp ce toarnă și lovește diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că Ilie este aducător de ploaie și de furtuni puternice.
Ilie s-a născut în Galaad, parte a Iordanului care se învecinează cu Arabia și cetatea Tesvi. El a trăit în perioada lui Ahab, rege al Regatului Israel cu reședința în ținutul Samariei.
Nașterea lui Ilie a avut loc cu 800 de ani înaintea erei noastre. A făcut parte dintr-o familie de preoți într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor și zeilor considerați „străini”, iar la conducerea țării era împăratul Ahab.
În tradiția populară se spune că la nașterea Sf. Ilie mai mulți oameni l-au învelit în scutece de foc și i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul vieții sale.
Sfântul Ilie a fost considerat cel mai mare dintre proroci, mustrător al împăraților răufăcători și pedepsitor al prorocilor mincinoși. Ilie a fost un iubitor de Dumnezeu și a înfăptuit mai multe minuni.
Sfântul Proroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer deoarece a fost considerat demn să-L vadă față în față pe Dumnezeu întruchipat, alături de Moise și alți trei apostoli. S-a întâmplat chiar în ziua Schimbării la față. Ilie a fost prezentat ca o minune a lui Dumnezeu, pe care acesta L-a slujit toată viața.
De ziua Sfântului Ilie își sărbătoresc onomastica peste 140.000 de români. Cel mai întâlnit prenume în rândul bărbaților este Ilie. Dar se mai întâlnesc și alte derivate precum Eliade, Elias, Elie, Elis, Ilia, Iliev, Ilieș, Iliuș, Iliuță și Lică.
În rândul femeilor cel mai întâlnit prenume este Ilinca. Alături de acesta mai sunt și alte derivate: Eliana, Elis, Ilia, Iliana, Ilincuța, Iliuța, Lia și Lica.