Trending

Șoc! Șoșoacă nu poate candida la președinția României!

Curtea Constituțională a României a anulat, sâmbătă, decizia BEC privind înregistrarea candidaturii Dianei Șoșoacă.

Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate de două persoane şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024.

Decizia CCR este definitivă și s-a luat cu majoritate de 5-2, alti doi judecători fiind absenți.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României.

În şedinţa de sâmbătă, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, a luat în dezbatere şapte contestaţii împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024.

Între timp, Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura sâmbătă, cu 10 minute înainte de expirarea termenului de depunere a candidaturilor.

 Biroul Electoral Central va lua în discuţie această nouă solicitare şi va da un răspuns.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button