Trending

Nicușor Dan numește premierul de la PNL fără să întrebe partidul. Reacția dură a lui Bolojan și Ciucu

Președintele Nicușor Dan a declanșat un cutremur pe scena politică duminică dimineață, după ce l-a desemnat pe liberalul Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, fără a consulta conducerea PNL

Mutarea a provocat o reacție instantanee și extrem de dură la vârful Partidului Național Liberal, unde liderii acuză o tentativă directă de rupere și destabilizare a formațiunii politice.

Nominalizarea vine ca o surpriză totală după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul la Palatul Cotroceni, însă lipsa totală de dialog prealabil a transformat acest act într-o declarație de război politic între președinte și actuala conducere a PNL.

Premierul interimar Ilie Bolojan a reacționat vehement, calificând decizia drept un atac la adresa loialității parteneriale: „Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL… încalcă orice principiu de colaborare politică loială”.

În timp ce noul premier desemnat, Adrian Veștea, a anunțat deja că își asumă mandatul pentru a forma un guvern politic pro-occidental, liderii din tabăra oficială a partidului susțin că în spatele acestei numiri stă un complot orchestrat în secret.

Președintele PNL București, Ciprian Ciucu, a confirmat că decizia a fost aflată post-factum și a lansat acuzații grave de trădare la adresa celor care au participat la acest plan: „Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum… Au știut încă de săptămâna aceasta, nu au spus nimic, au conspirat”.

În perioada imediat următoare, liberalii se vor reuni de urgență în Biroul Politic Național pentru a decide cum vor gestiona această criză fără precedent și dacă vor sprijini sau vor boicota formarea noului Cabinet.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button