Legea privind plata pensiilor private este neconstituțională! Asta a decis CCR!

CCR a respins marți, 25 noiembrie, proiectul privind plata pensiilor private, actul normativ care trebuia să reglementeze modul în care sunt încasați banii din Pilonul II și III la retragerea din activitate.

Se prevedea că, după pensionare, românii vor putea retrage din fondurile private de pensii maximum 30% din sumă, iar restul banilor se vor putea plăti lunar timp de cel mult 8 ani.

Se pare că CCR a respins proiectul pentru un singur punct: cel prin care pacienții oncologici ar fi putut să retragă 100% din bani. Curtea a admis sesizarea pentru că s-ar fi creat o discriminare între pacienți.

În sesizarea sa, Înalta Curte a reclamat că legea încalcă dreptul la proprietate privată, argumentând că “administratorii fondurilor au doar un drept de gestiune, iar statul exercită o supraveghere publică, fără a putea dispune de aceste active”.

Și AUR a reclamat faptul că legea “creează un precedent periculos, permițând statului să schimbe regulile chiar înainte de plata drepturilor pentru care oamenii au contribuit”.

Așadar, legea se întoarce în Parlament pentru a fi modificată, mai exact pentru a elimina amendamentul care privește bolnavii de cancer.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button