Trending
A început votul pentru turul al doilea, în diaspora.

Votarea pentru alegerile prezidențiale 2024, turul al doilea, începe mai devreme în diaspora. Secțiile de votare din străinătate sunt deschise de vineri, de la ora locală 12:00. Dată fiind diferența de fus orar, prima secție care s-a deschids în noaptea de joi spre vineri, la ora 1:00, ora României, a fost în Auckland (Noua Zeelandă), scrie hotnews.ro.
Pentru alegerile prezidențiale 2024, turul al doilea, calendarul de vot pentru românii din diaspora se întinde pe trei zile:
- vineri, 6 decembrie 2024 – votarea începe la ora locală 12:00 şi se încheie la ora locală 21:00;
- sâmbătă, 7 decembrie 2024 – votarea începe la ora locală 7:00 şi se încheie la ora locală 21:00;
- duminică, 8 decembrie 2024 – votarea începe la ora locală 7:00 şi se încheie la ora locală 21:00.
Acte necesare pentru votul în străinătate la alegerile prezidențiale 2024
Pentru a vota în străinătate la alegerile prezidențiale este necesar unul dintre următoarele acte de identitate emise de statul român, cu condiția de a fi valabil în ziua votării:
- Cartea de identitate
- Cartea electronică de identitate
- Cartea de identitate provizorie
- Buletinul de identitate
- Pașaportul diplomatic
- Pașaportul diplomatic electronic
- Pașaportul de serviciu
- Pașaportul de serviciu electronic
- Pașaportul simplu
- Pașaportul simplu electronic
- Pașaportul simplu temporar
- Carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare)



