Trending

Zeci de medici radiologi, inclusiv din jud. Satu Mare, acuzați că își „vând parafele” la privați:„Nu calcă în clinicile ălea, dar iau și 10 mii lei pe lună”

O investigație G4Media.ro întinsă pe șase luni a scos la iveală un fenomen îngrijorător în sistemul medical românesc: zeci de radiologi din spitalele publice și-ar fi „vândut parafele” unor clinici private, permițând acestor unități să obțină contracte cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), deși doctorii nu calcă efectiv prin respectivele clinici. Interpretarea analizelor este realizată adesea de alți medici cu calificări inferioare, au declarat două surse din domeniul imagisticii medicale pentru G4Media.ro.

Datele oficiale prin răspunsurile CJAS și ale spitalelor arată situații absurde: un doctor figura la Spitalul Județean din Suceava și la o clinică din Târgu Neamț în același timp, în timp ce alt cadru medical își încheia programul la spital la ora 14:00 și începea simultan activitatea la o clinică privată aflată la 100 km distanță.

G4Media a identificat mai multe cazuri concrete de „navetă” imposibilă, din care unul la Satu Mare:

  • Doctor Spitalul Negrești Oaș luni-vineri ora 8.00-14.00, în același timp și la o Clinică privată Baia Mare. Casa de Sănătate Maramureș a refuzat să furnizeze numele și programul ei, informația că medicul lucrează aici a fost confirmată telefonic. Distanță Negrești Oaș – Baia Mare 50,5 km.

Conform legii, clinicile de imagistică care au contract cu Casele de Asigurări îl pot avea DOAR dacă au un medic radiolog cu contract PFA, SRL (al medicului) sau contract de muncă… Cam toți își pun cel puțin 6 ore pe zi. Cu cât ai mai mulți medici, cu atât ai un program mai lung și o decontare a serviciilor mai substanțială. Din cauza faptului că nu sunt radiologi destui sau sunt puțini în anumite zone geografice, medicii radiologi de la stat au ajuns să își «vândă» parafa!

Pentru contractul la clinica privată, medicul radiolog cere aproximativ 10.000 RON pe lună! Dar nu lucrează nimic și nu merge la clinica privată! Alți medici dau rezultatele, iar ei își pun parafa! Se numește «ghost-reading». În plus își iau un salariu bun și de la spitalul de stat… Marea majoritate nu sunt prezenți la clinica privată conform contractului cu CJAS, însă nu sunt verificați.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button