Trending

Un tânăr din Bihor și-a legat părinții adoptivi de mâini și de picioare și le-a furat banii, bijuteriile și mașina din curte, ajutat de un tovarăș

Un tânăr de 22 de ani, din Oradea, a fost arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, cu fața acoperită, împreună cu un alt tânăr, de 20 de ani, au intrat peste părinții lui adoptivi, i-au amenințat, le-au legat mâinile și picioarele și au fugit cu 3.500 de euro, bijuterii, telefoane și mașina din curte, scrie ebihoreanul.ro.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Poliţia Bihor, şocantul incident s-a produs miercuri, în jurul orei 2.00, în localitatea Fughiu, comuna Oșorhei. Cei doi tineri au sărit gardul, au intrat în locuință și i-au trezit cu brutalitate pe cei doi soți, în vârstă de 69 și 63 de ani. Sub amenințarea cu bătaia, victimele au fost legate de pat și constrânse să spună unde țin banii.

„Au plecat din casă cu 3.500 de euro, două telefoane mobile și diverse bijuterii”, au precizat anchetatorii.

Din curte, tâlharii au furat și un autoturism, pe care tânărul de 22 de ani l-a condus fără permis, abandonându-l ulterior în Oradea. Paguba totală este estimată la 30.000 de lei, din care polițiștii au reușit să recupereze circa 25.000 de lei.

Conform sursei citate, în urma agresiunii, bărbatul de 69 de ani de ani a suferit leziuni care nu necesită pentru vindecare zile de îngrijiri medicale, iar băiatul lui adoptiv, a fost prins în Oradea la mai puțin de 30 de minute de la sesizarea faptei. Pe numele lui a fost emis și un ordin de protecție provizoriu, prin care i se interzice să se apropie la mai puțin de 200 de metri de victime sau de locuința acestora. Totodată, a fost reținut pentru 24 de ore, iar joi, Judecătoria Oradea a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură pe care o mai poate contesta la Tribunalul Bihor.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button