Trending

Un autoturism ce se îndrepta spre litoral a luat foc și a ars complet fix în stația de taxare de la Fetești!

Un autoturism a ars în totalitate astăzi, 02.08.2023, în jurul orei 14.00, la staţia de taxare de la Feteşti, persoanele aflate în maşină reuşind să iasă până la sosirea echipelor de intervenţie.

Potrivit ISU Ialomiţa, pompieri de la staţia de pompieri Feteşti au intervenit miercuri pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, produs la un autoturism, la staţia de taxare Feteşti. La locul incidentului a fost alocată de urgenţă o autospecială de stingere cu apă şi spumă. În urma evenimentului, autoturismul a ars în totalitate.


Persoanele aflate în maşină s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric, generat de un cablu defect sau neizolat corespunzător.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button