RO Alert: „Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă!”, după ce o dronă a explodat în portul Constanța

Plan Roşu de Intervenţie după ce o dronă marină observată în jurul orei 5:00 în Portul Civil Constanţa a explodat în jurul orei 10:30, în timpul operaţiunilor de evaluare şi securizare a zonei.
Drona maritimă s-a autodetonat, în jurul orei 10.30, fără a produce victime, transmite Minsiterul Apărării Naţionale. Instituţia precizează că obiectul nu face parte din dotarea Armatei României şi nu a fost implicat în exerciţiile recente organizate de MApN în zona Mării Negre.
Incidentul s-a produs în apropierea danelor 77-78, lângă sediul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare şi în zona unui terminal petrolier. Perimetrul fusese deja izolat de forţe ale Serviciului Român de Informaţii, Gărzii de Coastă şi MApN înainte de explozie.
Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert de tip „Extreme Alert” pentru zona costieră a Portului Constanța. Populația aflată pe o rază de un kilometru în această zonă este îndemnată să evacueze imediat perimetrul.
Mesajul transmis de ISU Constanța recomandă oamenilor să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă.
„Evacuați zona pe o rază de 1 km în zona costieră a Portului Constanța. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori”, se arată în mesajul RO-Alert.
Se pare că drona ar avea la bord zeci de kilograme de explozibil, iar explozia nu ar fi fost una controlată. Cazul este anchetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Incidentul vine la o săptămână după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuinţe din Galaţi, rănind două persoane.
Sursa: ct100.ro



