Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a început. Credincioșii pot verifica online poziția capătului rândului

Pelerinajul prilejuit , Ocrotitoarea Moldovei, începe oficial astăzi, 8 octombrie, la Iași. În următoarele zile, mii de credincioși sunt așteptați la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și, în premieră în cadrul acestei sărbători, la cele ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria.
Ziua a început cu Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, săvârșit în Catedrala Mitropolitană în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, după care sfintele moaște purtate în procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane, au fost așezate în baldachinul special pregătit pentru închinarea pelerinilor.
Sfintele moaște vor rămâne în exteriorul Catedralei până când numărul pelerinilor va permite gestionarea fluxului în interior.
Mitropolia Moldovei și Bucovinei estimează că, în perioada pelerinajului, la Iași vor ajunge aproximativ 300.000 de persoane. Cele mai aglomerate zile sunt așteptate în perioada 13-14 octombrie, când autoritățile estimează că timpul de așteptare pentru închinarea la sfintele moaște ar putea crește semnificativ.
Pentru organizarea fluxului de credincioși a fost amenajat, ca în fiecare an, un culoar unic de acces.
Pentru cei care intenționează să vină la Mitropolie în următoarele zile, organizatorii au pregătit și o modalitate prin care aceștia pot verifica situația rândului, înainte de a pleca de acasă. Pe site-urile mmb.ro și doxologia.ro va fi afișată permanent poziția capătului rândului, informația urmând să fie actualizată pe toată perioada pelerinajului, 8-15 octombrie.
Cifrele arată amploarea pe care a căpătat-o pelerinajul de la Iași. În 2025, bilanțul final a depășit 300.000 de pelerini. Tot anul trecut, în apropierea rândului au fost distribuite peste 100.000 de porții de hrană, apă, ceai și cafea.
În acest an se așteaptă ca numărul să fie și mai mare decât în edițiile anterioare.
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au ajuns în Moldova în anul 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu, și așezate, la 13 iunie 1641, în Biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”.
Moaștele au rămas acolo până în anul 1888, când au fost transferate în noua Catedrală Mitropolitană.
Foto arhivă



