O tânăra, mamă a doi copii, a murit într-un accident rutier în Câmpia Turzii!

La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 23.45, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Laminoriștilor, în municipiul Câmpia Turzii.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că, un tânăr de 19 ani, din municipiul Câmpia Turzii, care conducea un autoturism din direcția Turda spre Luduș, ar fi efectuat manevra de depășire, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus, condus regulamentar de o femeie de 29 de ani, din municipiul Turda.
În urma impactului, autoturismul condus de femeie, a fost proiectat într-un autovehicul staționat pe partea dreaptă a carosabilului.
Din nefericire echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul femeii de 29 de ani. În urma evenimentului rutier, tânărul de 19 ani și două persoane de 17, respectiv 21 de ani, pasageri în autoturismul condus de acesta, au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Testarea conducătorului auto, de 19 ani, cu aparatul etilotest, a indicat rezultat negativ.
Practic, maşina în care se afla femeia a fost izbită în plin de un şofer de 19 ani, care ar fi intrat în depăşire. Autoturismul condus de Diana a fost apoi proiectat într-un autovehicul staționat pe partea dreaptă a carosabilului. Martorii tragediei spun că, tânărul făcea liniuţe cu un alt şofer, conform observatornews.ro.
În urma impactului, Diana a murit pe loc. A rămas prinsă între fiarele autoturismului. Salvatorii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru tânără decât să constate decesul. Acasă, o așteaptă încă un băiat şi o fetiţă.
Odihnă veșnică!
Sursa: Observator



