Mesajele Ro-Alert vor avea sunete diferite în funcție de gravitatea evenimentelor

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, anunță modificări importante privind mesajele Ro-Alert, care vor avea sunete diferite, în funcție de gravitatea situației. Arafat spune că pentru situațiile grave sunetul Ro-Alert va rămâne neschimbat, acesta fiind standardizat la nivel internațional.
Șeful DSU a anunțat într-un mesaj postat pe Facebook, că modificările vizează în special alte tipuri de alerte, cum ar fi cele privind copiii dispăruți sau alte situații de interes public.
Sistemul va include următoarele niveluri de alertă:
- Alerta de risc iminent și alerta extremă vor păstra sunetul original RO-ALERT, utilizat la nivel internațional.
- Alerta severă va avea un sunet mai discret, similar cu cel al unui mesaj SMS.
- Alerta copil dispărut va fi semnalizată, de asemenea, printr-un sunet asemănător celui al unui mesaj SMS.
- A fost introdusă și o nouă categorie – alerta pentru siguranță publică, care va apărea doar pe ecran, fără niciun sunet, „tocmai pentru a nu divulga poziția persoanelor care se pot afla ascunse pentru a evita un pericol”.
Procesul de modificare a sistemului Ro-Alert nu este încă finalizat, deoarece implementarea tehnică depinde de producătorii de telefoane, atât pentru sistemele Android, cât și iOS. De asemenea este important ca utilizatorii să își actualizeze telefoanele la cea mai recentă versiune a sistemului de operare – un proces simplu, care se face online, direct din setările telefonului.



