Trending

Măsuri drastice împotriva medicilor care nu își respectă programul la spitalele de stat! Până la desfacerea contractelor de muncă!

Ministrul Sănătății anunță măsuri drastice împotriva medicilor care nu își respectă programul complet la spitalele de stat. În loc să lucreze opt ore, mulți medici pleacă la ora 12:00-13:00 pentru a presta servicii la clinici private, informează Mediafax.

Măsura extremă poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă pentru medicii care nu își respectă programul.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, nu se opune ca medicii să aibă două joburi, dar insistă că aceștia trebuie să își termine mai întâi programul la spitalul public. Pentru a controla această situație, vor fi crescute instrumentele administrative ale managerilor și șefilor de secție.

În paralel, ministerul a trimis controale în teritoriu pentru a verifica abuzurile la concediile medicale. O echipă de experți formată din manageri de spital, reprezentanți ai universităților și ai CNAS lucrează la modificări legislative pentru a reduce aceste fenomene.

„Nu vom putea stopa 100% aceste probleme, dar dacă le reducem semnificativ, este un progres”, a precizat ministrul, care promite să prezinte public cifrele reale, indiferent cât de nepopulare vor fi.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button