Incendiu puternic în Baia Mare. Bloc de locuințe evacuat, după ce o trotinetă electrică a luat foc într-un apartament

Un incendiu puternic a distrus un apartament dintr-un bloc din Baia Mare, iar cauza e cu totul neobișnuită: flăcările ar fi izbucnit de la o trotinetă electrică lăsată la încărcat în locuință, conform stirileprotv.ro.
Alarma s-a dat duminică dimineață, în jurul orei 6, de către proprietarul apartamentului situat la etajul patru, care a sunat la 112. Flăcările s-au extins rapid, iar casa scării a fost inundată cu un fum dens care a ajuns și la apartamentele de la etajele superioare.

La fața locului au ajuns mai multe autospeciale de stingere, dar și o autoscară pentru intervenții la înălțime și mai multe echipaje medicale. În urma incidentului, au fost evacuate 28 de persoane.
Mai mulți locatari au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar doi dintre aceștia au fost transportați la spital.
Potrivit autorităților, incendiul a pornit cel mai probabil de la un scurtcircuit produs la o trotinetă electrică lăsată la încărcat în apartament.
Incidentul readuce în atenție pericolul reprezentat de trotinetele electrice lăsate ore în șir în priză, în spații închise.
Supraîncălzirea bateriei poate duce la scurtcircuite și explozii.
Trotinetele electrice folosesc baterii litiu-ion care, dacă sunt lăsate nesupravegheate, pot genera căldură excesivă, scurtcircuite și incendii – avertizează specialiștii. Încărcarea lor trebuie făcută doar cu echipamente certificate.
Cele deteriorate sau incompatibile reprezintă un risc major.



