Descoperire macabră în Maramureș: craniu uman și un picior găsite pe un câmp din Pribilești!

Descoperire macabră, astăzi, 24 mai, pe un câmp de la marginea localității Pribilești, județul Maramureș, unde a fost găsit un craniu uman, scrie baiamaretv.ro.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, criminaliști, specialiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală, dar și un procuror criminalist. Zona a fost delimitată, iar cercetările sunt în desfășurare.
Pe parcursul cercetărilor desfășurate în zonă, anchetatorii au mai descoperit un picior uman, dar și o geacă în care se aflau două telefoane mobile.
Deocamdată nu se cunoaște cui aparțin rămășițele umane și nici cum au ajuns în acel loc. Potrivit primelor informații, acestea ar putea avea o vechime de mai mulți ani.
În zonă este luată în calcul inclusiv legătura cu dispariția unui bărbat din Pribilești, dispărut în Ajunul Crăciunului din 2022. Acesta a fost căutat atunci de familie și autorități, inclusiv cu ajutorul dronelor, însă fără rezultat. Până în acest moment nu există o confirmare că rămășițele descoperite i-ar aparține.
Specialiștii urmează să efectueze expertize medico-legale pentru stabilirea identității persoanei și a împrejurărilor în care a survenit decesul.



