Trending

Decizie care blochează mare parte de țară! Valea Oltului va fi închisă timp de o lună!

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor a anunțat că traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar șoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare.

În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești.

,, Avem acest lot 2 de pe Sibiu-Pitești care implică defrișări. Acestea au fost aprobate, aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să facem această autostradă. Cert este că în acest moment aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranța traficului, ar pune in pericol viața celor care circula pe DN7 și asta nu și-o poate asuma nimeni. De aceea în aceasta lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Pitești”, a spus Ministrul Transporturilor.

Pe perioada zilei vor exista rute alternative pe care Miniterul Transporturilor împreună cu poliția rutieră le vor transmite din timp, astfel încât șoferii să le cunoască.

Cea mai scurtă variantă ocolitoare, ca distanță și timp, este Transfăgărășanul. Această opțiune nu este valabilă pentru transportatorii de mărfuri sau persoane. Ea presupune o distantă de la Sibiu până la Rm. Vâlcea de 202 km, care se parcurg în puțin peste patru ore.

A doua opțiune o reprezintă Transalpina. Distanța de la Sibiu până la Râmnicu Vâlcea peste munți este de 270 de km, care pot fi parcurși în aproape 5 ore.

O variantă care probabil va fi aleasă de majoritatea transportatorilor, respectiv Sibiu-Simeria-Petroșani-Tg. Jiu-Rm. Vâlcea. Starea drumului pe această variantă este bună și implică inclusiv o porțiune de autostradă. Distanța este însă de aproape 370 de km și timpul necesar parcurgerii ajunge la 5 ore și 20 de minute.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button