Crimă sinistră în Dâmbovița: o tânără a fost găsită cu trupul tranșat, lângă autostradă

Poliţia, în alertă – un criminal este în libertate. Trupul tranşat al unei tinere a fost găsit lângă autostradă, la o oră de Bucureşti. Zeci de anchetatori au intrat într-o cursă contra-cronometru pentru identificarea victimei şi a asasinului. Au câteva indicii şi speră că probele ADN le vor da şi mai multe informaţii pentru a dezlega sinistrul mister, scrie observatornews.ro.
Descoperirea lugubră a fost făcută de trei bărbaţi, pe un câmp din Olteni, Dâmboviţa, chiar lângă autostrada Bucureşti – Piteşti. Se întorceau cu maşina de la serviciu, când şoferul a frânat înmărmurit, după ce a zărit un picoir de om. Ulterior, lângă acest picior se mai afla un sac în care era cadavrul. Adică corpul, capul şi restul organelor.
La prima vedere, criminaliştii cred că victima avea în jur de 30 de ani şi că ar fi fost omorâtă în urmă cu o lună. Asasinul învelise trupul ciopârţit în folie de plastic şi îl ascunsese într-un sac. Cadavrul a ieşit la iveală când animelele sălbatice au sfârşiat sacul.
Anchetatorii cred că victima este o femeie care a fost dată dispărută cu mai multe de o lună în urmă. Aşteaptă, însă, rezultatul analizelor ADN ca să fie siguri. De asemenea, au şi un suspect, din cercul apropiat de cunoştinţe al victimei.



