Trending

Anchetă în Poliția Română!

Din ordinul conducerii M.A.I., Poliția Română va demara urgent verificări  la I.P.J. Bihor în cazul făcut public de jurnaliștii de la Recorder! Printre cei vizați, și chestorul Alin Haniș, fost șef al I.P.J. Satu Mare.

 “Referitor la subiectul dezbătut în spaţiul public, privind un poliţist din Bihor care ar fi descoperit că datele personale i-au fost accesate ilegal în beneficiul unor oameni influenţi din judeţ, facem următoarele precizări:

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat Inspectoratului General al Poliţiei Române să demareze urgent verificări în acest caz. În funcţie de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile care se impun, conform legii. Conducerea MAI atrage atenţia tuturor celor care deţin funcţii de comandă, la orice nivel sau structură, că este datoria lor să sprijine şi să protejeze poliţiştii oneşti, indiferent de numele şi influenţa persoanelor cu care se confruntă. Legea şi procedurile poliţieneşti trebuie să fie respectate în toate situaţiile, fără excepţie. Nicio abatere de la acest principiu nu va fi tolerată!”, anunţă MAI.

Vezi cazul descoperit de către jurnaliştii de la Recorder.  https://www.youtube.com/watch?v=HzqZ2OTiPJc

.

Articole similare

Un comentariu

  1. Aici se vede incompetenta DIPI. Niste oameni mizerabili, incompetenti, corupti, manipulati politic. O unitate militara care face jocul infractorilor, care comit abuzuri de tot felul fara sa dea explicatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button