Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026, cu piesa ‘Choke Me’

Reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2026 a fost aleasă miercuri, într-o finală difuzată în direct de către TVR, organizatorul selecției naționale. Artista Alexandra Căpitănescu a primit cele mai multe puncte din partea celor șapte jurați și, astfel, ea va reprezenta România la Viena cu melodia „Choke me”.

Alexandra Căpitănescu a devenit cunoscută publicului larg după ce, în anul 2023, a câștigat concursul muzical „Vocea României”. Ea avea atunci 19 ani și a făcut parte din echipa artistului Tudor Chirilă.

Tânăra artistă, Alexandra Căpitănescu, în vârstă de 22 de ani, este originară din Galați și este studentă în București, la Facultatea de Fizică. 

Pe 12 ianuarie 2026, la Viena, orașul care va găzdui concursul Eurovision Song Contest din acest an, a avut loc tragerea la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei. Astfel, România va intra în prima parte a semifinalei cu numărul 2 a concursului, pe 14 mai 2026.
Sursa: TVR

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button