Straie populare și uniformă militară, într-o poveste de dragoste la Satu Mare

Emoție și bucurie la Starea Civilă din municipiul Satu Mare, acolo unde doi tineri și-au unit destinele într-un cadru plin de tradiție și eleganță.
Lavinia Pop, cunoscută interpretă de muzică populară din județ, și Cosmin Duca, jandarm, au spus „da” în fața ofițerului de stare civilă, alegând să îmbrace ținute care le reprezintă identitatea și valorile. Mireasa a purtat straie populare tradiționale, în timp ce mirele a ales uniforma militară, simbol al onoarei și responsabilității.

Momentul a fost marcat printr-un mesaj emoționant transmis de viceprimarul municipiului, care a oficiat căsătoria civilă. Acesta a subliniat faptul că cei doi tineri pornesc împreună într-o nouă etapă a vieții, construită pe iubire, respect și încredere.
„Lavinia, prin cântecul său și portul popular, duce mai departe frumusețea tradițiilor românești, iar Cosmin, prin profesia sa de jandarm, servește cu onoare și responsabilitate comunitatea”, a transmis viceprimarul.

Cei prezenți le-au fost alături mirilor într-o zi specială, plină de emoție, zâmbete și urări de bine pentru viitor.
Noua familie Duca-Pop a primit numeroase felicitări și gânduri bune, iar apropiații le-au dorit ani senini, înțelegere și puterea de a rămâne mereu uniți.



