Trending
Sezonul de schi 2024-2025 s-a închis în județ! Salvamont Satu Mare se retrage, fiind asigurate doar intervențiile prin 112

Sezonul de schi 2024-2025 sa închis pentru activitățile de iarnă desfășurate pe Domeniul schiabil Luna Șes. Astfel au fost retrase pentru verificare și depuse în depozit toate elementele de protecție și securitate de pe pârtie, de aceea Salvamont Satu Mare aduce următoarele precizări pentru siguranța turiștilor care se deplasează în urcare sau coborâre pe pârtia Luna Șes:
- Schiorii de tură, schi alpin și snowborderii dacă se aventurează pe pista de schi, pentru a profita de ultima zăpadă să fie prudeți în special la coborâre, să nu iasă în marginea pistei și să țină cont în abordarea coborârii, de zăpada grea, „ortopedică”.
- Turiștii care urcă la „bocanc” pe pârtie, să evite urcarea pe zăpadă mai ales pe porțiunile abrupte, să evite traversările pârtiei, deoarece pot aluneca și se pot lovi de obstacolele naturale (copaci,stânci) sau cele artificiale (stâlpi de nocturnă, lănci de înzăpezire) situate la marginea pistei.
- Tot la capitolul „divertisment” recomandăm evitarea coborârii pe celebrii saci menajeri,sau alte improvizații, pe pantele abrupte, accelerația rapidă și vitezele mari pot produce accidentări grave, mai ales prin ieșirea „în decor”, în afara pistei.
- Odată cu oprirea activității pe pârtia Luna Șes, Salvamont Satu Mare asigură serviciul de permanență, doar pentru zilele de sâmbătă și duminică, în restul săptămânii intervențiile pe pârtie fiind anunțate prin operatorul SNUAU 112, ceea ce implică creșterea timpilor de de intervenție.