Seară de gală! Corul „Solemnis” – 30 de ani în slujba armoniei divine

Marți 17 iunie 2025, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare și în parteneriat cu Biserica „Nașterea Domnului” Satu Mare, au organizat la Filarmonica de Stat „Dinut Lipatti” Satu Mare, Concertul aniversar al Corului SOLEMNIS – 30 de ani de cânt coral.
Cu această ocazie s-a lansat și albumul aniversar „Corul Solemnis – 30 de ani în slujba armoniei divine” apărută la editura „Limes” Cluj, cu cuvântul de binecuvântare a Preasfințitului Părinte Iustin, Episcop al Maramureșului și Sătmarului. Au fost fost prezenți preoți din județ în frunte cu părintele protopop – Gabriel Gorgan.

În programul artistic alături de Corul „Solemnis” au evoluat: Lavinia Goste, Camelia Goia- Tăbăcaru, Beata Pap, Răzvan Pap, Lucian Flontaș, cât și corul Bisericii Ortodoxe din Medieșu Aurit, dirijor – Darius Covaci.

Simpla rostire a cuvântului „Solemnis” îți induce, fără să vrei o stare de beatitudine, de grație divină, pentru că muzica își împlinește rostul deplin, doar în incantația celestă. De trei decenii încoace, numele acestui cor a devenit sinonim cu dăruirea și pasiunea doamnei profesoare Maria Chiș, care și-a dedicat întreaga viață deschiderii omului înspre cânt, obținând rezultate notabile la toate competițiile pe unde și-a purtat coriștii.

Armonii celeste pentru o lecție de viață simplă: transformă-ți existența în iubire pentru cânt și atunci, vei fi mântuit!



