Satu Mare va fi reprezentat de trei echipe la Concursul naţional ŞTIU ŞI APLIC, de la Iași!

În data de 30.03.2024  a avut loc faza judeţeană a concursului naţional ŞTIU ŞI APLIC, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare.

Grupul ţintă este format din elevi de liceu din filiera tehnologică cu profilurile tehnic, servicii, respectiv filiera teoretică, cu profilul real, care și-au etalat cunoștințele dobândite în noţiuni de securitate şi sănătătate în muncă

Au participat 9 echipaje, fiecare fiind format din câte doi elevi, de la patru unităţi de învăţământ. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: liceu ciclu inferior şi superior, respectiv învăţământ profesional şi a constat în două probe, teoretică şi practică.

Comisia de examinare, a fost formată din cadre didactice şi un inspector de muncă, stabilind următorul clasament:

LICEU-CICLUL INFERIOR:

– Locul I – Vass Bianka Maria și Harakalyi Adrienn de la Liceul Tehnologic Elisa Zamfirescu, profesor coordonator Lazar Daria

– Locul II – Genistean Erik David și Holdiș Elida Maria de la Liceul Tehnologic I. C. Brătianu, profesor coordonator Roca Sorin

– Locul III – Leber Reynard și Koka Dominik de la Colegiul Economic Gheorghe Dragoş, profesor coordonator Mezat Lavinia Lucia

LICEU-CICLU SUPERIOR:

– Locul I – Lazăr Adonis Alin și Holdiș Răzvan Ilie de la Liceul Tehnologic I. C. Brătianu, profesor coordonator Roca Sorin

– Locul II- Borșe Maria Malvina și Petrik Adelina Maria de la Liceul Tehnologic Elisa Zamfirescu, profesor coordonator Lazar Daria

– Locul III – Șipoș Erik și Bura Sebastian de la Colegiul Economic Gheorghe Dragoş, profesor coordonator Pop Cristian Ilie

ÎNVĂŢĂMÂNT PROFESIONAL:

– Locul I – Marton Denisa şi Pascu Adriana   Andrea de la Colegiul Economic Gheorghe Dragoş, profesor coordonator Mezat Lavinia Lucia

– Locul II- Astalîș Emanuel și Sanislai Marcel-Anton de la Liceul Tehnologic Unio -Traian Vuia, profesori coordonatori Silaghi Răzvan și Andrişan Dariana

– Locul III- Nagy Iulius George și Mezei Norbert Istvan de la Liceul Tehnologic I. C. Brătianu, profesor coordonator Perșa Alexandru

Echipele clasate pe locul I la cele trei secţiuni vor participa la faza naţională care va avea loc în luna mai 2024 la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași.

Felicitări concurenților, profesorilor coordonatori, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, iar elevilor calificați la faza națională le dorim mult succes.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button