Românii se întorc în țară bine pregătiți de Revelion. 13 cutii cu petarde, confiscate în vamă!

Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean român, deoarece, în portbagajul autoturismului condus de acesta, au descoperit 13 cutii cu materiale pirotehnice pe care a încercat să le introducă în țară în mod ilegal.
Azi, 31 decembrie a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean român în vârstă de 23 de ani.
Bărbatul, domiciliat pe raza județului Satu Mare, conducea un autoturism marca Audi, înmatriculat în Austria. La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit, în portbagaj, 13 cutii ce conțineau materiale pirotehnice, a căror valoare se ridică la 1.300 de lei.


