Trending
Prinși cu vânatul în mașină!
La data de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe Drumul Județean 194 A, în localitatea Micula, au oprit un autoturism, în care s-ar fi aflat conducătorul auto, în vârstă de 37 de ani, precum și doi tineri, de 20 și 21 de ani.
În urma efectuării unui control asupra autoturismului, polițiștii au descoperit trei câini din rasa ogari sau metiși de ogari, cadavrul unui căprior, precum și două proiectoare de lumină.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.
Foto:arhivă