Trending

Pompierii se întrec la Satu Mare, în cea de-a XII-a ediție a Competiției Internaționale „SCĂRI”, din Palatul Administrativ. Sătmărenii sunt invitați să asiste

Peste 80 de pompieri din România și Ungaria se vor întrece, în perioada 23-25 septembrie, la Satu Mare, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Competiției Internaționale „SCĂRI”, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare.

Competiția se va desfășura în jurul Palatului Administrativ, care va deveni, pentru o zi, terenul de concurs al pompierilor. Joi, 24 septembrie, de la ora 9.00, sătmărenii sunt invitați să asiste la festivitatea de deschidere și la probele competiției.

Una dintre cele mai spectaculoase probe presupune urcarea, contracronometru, a celor 210 trepte până la etajul 10, concurenții fiind echipați complet pentru intervenție. Cu echipamentul individual de protecție și aparatul de respirat cu aer comprimat, greutatea purtată de fiecare pompier ajunge la aproximativ 35 de kilograme.

La competiție participă echipaje din numeroase inspectorate pentru situații de urgență din țară, precum și reprezentanți ai Direcției de Apărare împotriva Catastrofelor Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria.

Pe parcursul zilei, publicul va putea participa și la activități dedicate copiilor și familiilor: jocuri de ștafetă, lecții de prim ajutor, prezentări ale tehnicii de intervenție și ale echipamentelor pompierilor.

Un alt moment important va fi exercițiul demonstrativ de descarcerare, programat între orele 12.30 și 15.00, în cadrul căruia pompierii și partenerii de la Crucea Roșie vor arăta cum se intervine pentru salvarea unei persoane încarcerate în urma unui accident.

Competiția se va încheia în jurul orei 18.00, cu festivitatea de premiere.

Sătmărenii sunt invitați să vină să-i susțină pe pompieri și să urmărească de aproape o competiție care pune la încercare viteza, rezistența fizică și pregătirea salvatorilor.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button