Trending

Periplu la mormintele militarilor români căzuți în al doilea război mondial. În 3 octombrie la cele Ciumești și Urziceni.

În cadrul Programului Comemorarea Eroilor Neamului în județul Satu Mare au avut loc noi activități dedicate cinstirii memoriei ostașilor români ce și-au dat jertfa supremă în luptele din cel de-al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Ardealului de Nord și întregirea României.

La manifestările inițiate de către asociațiile județene de rezerviști militari din M.Ap.N., S.R.I. și M.A.I. și coordonate de către Instituția Prefectului Județul Satu Mare au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului, primarul unității administrativ-teritoriale, reprezentanți ai Consiliului Județean Satu Mare, unităților militare din cadrul Garnizoanei Satu Mare, structuri MAI, instituțiilor de învățământ, culturale și cultelor religioase.

Garda la mormânt a fost asigurată de către militari ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Joi, 03 octombrie, au fost desfășurate activități în comunele CIUMEȘTI și URZICENI.

În alocuțiunile prezentate au fost făcute aprecieri la adresa autorităților publice locale ce s-au implicat în întreținerea în bună stare a operelor comemorative de război, la contribuția tuturor partenerilor Programului la bunul mers al acestui proiect unic la nivel național și nu în ultimul rând la prezența și prestația elevilor ce au fost îndrumați de cadrele lor didactice în spiritul cinstirii memoriei vrednicilor țării.

GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI !

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button