Nu a putut trece de vigilența polițiștilor de frontieră!
În toiul nopții de vineri pe sâmbătă, în jurul orei 03.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în județul Satu Mare.
Surpriza a fost totală pentru polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea care au efectuat controlul documentelor și care au descoperit faptul că pe numele acestuia a fost emis, în 21 iunie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către Judecătoria Negrești Oaș. Sătmăreanul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de trei ani, pentru săvârșirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.