În cât timp urcă până la etajul 10 cel mai rapid pompier? Aflăm mâine.

Joi, 05 octombrie a.c., peste 100 de pompieri vor transforma Palatul Administrativ din mun.Satu Mare, bază de pregătire în scopul dezvoltării și perfecționării aptitudinilor și deprinderilor motrice specifice acțiunilor de intervenție în situații de urgență la clădirile înalte, respectiv a zonelor greu accesibile.

Activitatea face parte din cadrul Competiției Internaționale SCĂRI, la care vor participa salvatori din 17 județe și din țara vecină, Ungaria.

Competiția SCĂRI constă în urcarea a 210 trepte, până la etajul 10 al Palatului Administrativ din mun. Satu Mare, pe scările interioare, individual sau în echipă formată din 2 servanți, echipați în costumul de protecție tip Nomex, ce cântărește în jur de 35 kg cu accesoriile aferente printre care și aparatul de respirat aflat în funcțiune.

Proba de concurs se va derula pe trei grupe de vârstă, (30 ani, 30-40 ani și, respectiv, +40 ani),atât individual, cât și pe echipe.

Începând cu orele 10.00, publicul sătmărean este invitat să participe la vizionarea acestei competiții, care se va putea urmări de pe platoul din fața Palatului Administrativ.

Întrucât pe 05 octombrie se sărbătorește Ziua Mondială a Educației, ISU Someș Satu Mare alături de Fundația Turnul Pompierilor și a altor ONG-uri, va organiza, pe parcursul întregii zile, activități de informare preventivă, lecții de prim ajutor, jocuri de ștafetă, activități de prezentare a tehnicii de intervenție și a accesoriilor de pe autospeciale.

Un alt punct de atracție se va concentra pe desfășurarea unui exercițiu de descarcerare, în care se vor putea urmări demersurile pompierilor în cazul victimelor rămase încarcerate în urma unor accidente rutiere.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button