Trending

Femeie lovită de un autoturism în timp ce traversa strada!

Un accident rutier s-a produs în această dimineață, pe strada Fabricii din municipiul Satu Mare. Un pieton a fost lovit de un autoturism, victima fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe.

Este vorba despre o femeie, în vârstă de 63 de ani care a fost preluată de către un echipaj medical și transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații medicale.

La fața locului au sosit mai multe echipaje de poliție care au închis complet traficul în zonă până la finalizarea cercetărilor.

Iată și primele concluzii ale acestora:

La data de 15 noiembrie a.c., in jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Fabricii din municipiu.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 20 de ani, din județul Maramureș, ar fi acroșat o femeie de 63 de ani, din Satu Mare, care s-ar fi aflat in traversare.

În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la o unitate medicală.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: Portal SM

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button