Trending

Explozie butelie urmată de incendiu la o bucătărie de vară, în localitatea Căpleni.

Pentru gestionarea situației de urgență se deplasează 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă cu 9 cadre militare de la Detașamentul de Pompieri Carei.
Intervine și SVSU Căpleni, respectiv o ambulanță din cadrul SAJ.
Nu sunt victime, din primele informații.
Misiune în dinamică!

UPDATE 19:29

Incendiul a fost lichidat.

Explozia s-a produs din cauza unei butelii defecte.

Explozia şi incendiul care i-a urmat nu au afectat şi locuinţa gospodăriei, ci doar aparate electrocasnice din bucătăria de vară.

Exploziile din cauza acumulărilor de gaze, urmate sau nu de incendiu, sunt devastatoare.
Pentru înlăturarea acestui pericol din propria casă, pompierii militari vă aduc următoarele recomandări:
-nu folosiţi butelii de aragaz fără regulator de presiune, dacă au garnituri deteriorate sau dacă furtunul de cauciuc prezintă porozităţi, crăpături sau deformări.

– în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei și al aparatului de utilizare;

– deschideți ușile și ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;

– nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați și nu utilizați surse de foc înainte de aerisi încăperea;

– înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei și robinetele aparatului de utilizare sunt închise;

– întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;

– umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate și numai în centru autorizate în acest sens.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button