După 18 ani de emisie, Măruță este scos, cu tot cu emisiune, din noua grilă PRO TV!

PRO TV a anunțat că va opri difuzarea show-ului prezentat de Cătălin Măruță începând cu 6 februarie 2026, punând punct unuia dintre cele mai longevive formate din grila postului.
„Decizia face parte dintr-un proces mai amplu de adaptare a strategiei de conţinut, menit să răspundă atât publicului de televiziune liniară, cât şi consumatorilor digitali, în contextul unei pieţe media aflate într-o continuă evoluţie”, se arată într-un comunicat PRO TV.
Cătălin Măruță a vorbit și el despre finalul proiectului care i-a definit cariera TV: ,,Privesc cu entuziasm perioada care urmează, urmând să îmi dedic timpul mai multor proiecte din zona online şi noi formate pe care îmi doream să le dezvolt. Sunt profund recunoscător echipei şi publicului care mi-au fost alături în fiecare zi a acestei călătorii şi le mulţumesc pentru fiecare moment pe care l-au împărtăşit cu mine”
,,La Măruță” a debutat în 2007 și a fost, timp de aproape două decenii, una dintre cele mai vizibile emisiuni de tip talk-show din televiziunea românească, cu un format care a combinat divertismentul, subiectele de actualitate, poveștile sociale și interviurile cu vedete.



