Trending

Duminică, 30 noiembrie, începe ritualul celor patru lumânări de Advent, la Satu Mare!

În fiecare duminică, începând cu 30 noiembrie, în cadrul Târgului de Crăciun din Satu Mare va avea loc aprinderea lumânărilor de pe Coroana de Advent, un moment simbolic care marchează apropierea Crăciunului și invită comunitatea la reflecție și solidaritate. Evenimentul este organizat de Primăria Satu Mare în colaborare cu reprezentanții cultelor religioase din oraș.

Adventul, care începe cu patru săptămâni înaintea Crăciunului, este perioada de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Tradiția aprinderii celor patru lumânări de pe coroana de brad simbolizează, rând pe rând, speranța, credința, bucuria și pacea – valori care unesc comunitățile creștine indiferent de confesiune. Fiecare duminică are o semnificație aparte, reflectată și în denumirea lumânărilor: a Profetului, a Betleemului, a Păstorilor și a Îngerilor.

La Satu Mare, aprinderea fiecărei lumânări va fi marcată printr-un scurt moment spiritual susținut de un reprezentant al unei confesiuni religioase, consolidând deschiderea și dialogul interconfesional al comunității.

Programul aprinderii lumânărilor:

  • 30 noiembrie, ora 17:30Lumânarea Profetului, aprinsă de părintele ortodox Cristian Silaghi
  • 7 decembrie, ora 17:30Lumânarea Betleemului, aprinsă de Episcopul romano-catolic Schönberger Jenő
  • 14 decembrie, ora 17:30Lumânarea Păstorului, aprinsă de preotul reformat Nagy Dávid
  • 21 decembrie, ora 17:30Lumânarea Îngerului, aprinsă de părintele protopop greco-catolic Fisher Eduard și preotul greco-catolic Pallai Béla

Organizatorii îi invită pe sătmăreni și pe vizitatorii orașului să participe la aceste momente pline de lumină și semnificație, care aduc împreună tradiția, spiritualitatea și bucuria sărbătorilor de iarnă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button