Două luni de campanie de prevenire a consumului de alcool! „Fii tu însuți! Nu ai nevoie de alcool!”

În perioada mai – iunie 2025 va fi lansată Campania Națională de Prevenție a Consumului de Alcool „Fii tu însuți! Nu ai nevoie de alcool!”, având ca scop creșterea nivelului de informare și conștientizare a adolescenților, părinților și populației generale privind impactul negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătății și vieții.
Consumul de alcool crește riscul de cancer de cavitate bucală, faringe, esofag, ficat, pancreas, colo-rect și sân, și are efecte adverse asupra aparatului cardio-vascular și aparatului digestiv. Alcoolul este o substanță care poate să provoace adicție (dependență), iar adolescenții și adulții tineri au riscul cel mai ridicat de a fi afectați pe termen lung. Tinerii care consumă alcool au un risc de 4 ori mai mare de a deveni dependenți de alcool la vârsta adultă.
În ciuda efectelor negative, alcoolul continuă să fie una dintre substanțele psiho-active utilizate destul de mult, iar gradul de acceptare socială a consumului de alcool este unul ridicat.
În cadrul acestei campanii lansăm o provocare pentru toți, în special pentru părinți: încercați să nu consumați deloc alcool pe parcursul lunii iunie și deveniți un model pentru copiii dumneavoastră!
Părinții joacă un rol esențial în crearea unui climat familial favorabil, promovarea valorilor, dezvoltarea atitudinilor pozitive și formarea unor obiceiuri sănătoase, fără consum de alcool.
Consumul de alcool este foarte periculos pentru adolescenți. Pe lângă efectul dăunător asupra sănătății unui organism fraged, în plină dezvoltare, neavând încă suficient pregătite mecanismele cu care ar putea neutraliza/reduce toxicitatea alcoolului – mai trebuie să amintim acțiunea negativă asupra dezvoltării intelectului și personalității! Cu cât adolescenții întârzie debutul consumului de alcool, cu atât sunt mai puțin expuși riscurilor asociate acestuia. De aceea, este esențial ca părinții să-și ajute copiii în alegerea de a NU consuma alcool. Intervenția timpurie a părinților poate preveni problemele legate de alcool la adolescenți. Adolescenții trebuie de asemenea să fie informați despre riscuri și trebuie sprijiniți pentru a face alegeri sănătoase. Părinții joacă un rol esențial în succesul campaniei, fiind cele mai importante modele pentru copiii lor. Aceștia se pot implica activ prin exemplul personal, discutând deschis cu copiii despre alegeri sănătoase și impactul consumului de alcool, precum și renunțarea la consumul de alcool în luna iunie. Întrucât nu există un nivel de consum de alcool considerat sigur pentru sănătate, este recomandată evitarea acestuia, indiferent de vârstă.
Alcoolul este responsabil pentru 1 din fiecare al 4-lea deces în grupa de vârstă de 20-24 de ani.
Consumul de alcool este cauza a aproximativ 17% din cazurile de cancer din cele șapte tipuri de cancer asociate. Consumul ușor până la moderat de alcool (mai puțin de 20 g de alcool pur pe zi) a fost asociat cu 13,3% din aceste cazuri, echivalentul a aproximativ 23 000 de cazuri noi de cancer în anul 2017 la nivel european.
Consumul mediu anual de alcool în România este ridicat, situându-se la 10,3 litri alcool pur pe cap de locuitor în 2023. În plus, în medie, peste o treime dintre adulții din România au declarat că au consumat alcool în exces cel puțin o dată pe lună în 2019, a doua cea mai mare rată din UE (35,0 % comparativ cu media UE de 18,5 %). Există o disparitate de gen puternică în ceea ce privește consumul excesiv de alcool, mai mult de jumătate dintre bărbați (53,1 %), dar mai puțin de una din cinci femei (18,0 %) raportând un astfel de comportament în 2019.
Ratele stării de ebrietate repetate în rândul adolescenților din România sunt îngrijorătoare, ele situându-se la nivelul de 17 %, similar cu media UE.
Consumul de alcool are consecințe directe asupra sănătății individului, dar și implicații socio-economice asupra familiei și comunității.
Adolescenții trebuie să-și crească încrederea în sine, să conștientizeze valorile și potențialele lor proprii, care merită să fie dezvoltate și valorificate asigurându-le un viitor fericit – iar pentru a atinge acest scop nobil nu este necesar consumul de alcool, ci dimpotrivă: este un obstacol, un element periculos, care aduce necaz, boală, distrugere.
Împreună, putem investi în sănătatea generației viitoare prin susținerea unei adolescențe fără alcool, încă de astăzi!



