Continuă activitățile informativ-preventive ale polițiștilor sătmăreni, desfășurate pe perioada vacanței de vară.
De această dată, polițiștii din structura prevenire și din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Vinului au răspuns invitației lansate de coordonatoarea asociației CASTELUL LUI ERHARD Satu Mare, care a organizat și în acest an o tabără pentru copiii
Întâlnirea polițiștilor cu cei mici, dar și cu cei mai mari dintre participanți a vizat transmiterea unor informații legate de siguranța lor acasă, pe stradă, la locul de joacă, în comunitate axându-se și pe importanța petrecerii timpului liber într-un mod sănătos, departe de tentații, fără delincvență juvenilă și fără săvârșirea de fapte antisociale, care atrag după sine încălcarea legii și răspunderea penală a minorului.
Participanții au fost fascinați de echipamentul din dotarea polițiștilor, casca de protecție, scutul, bastonul, cătușele alături de armamentul pe care îl folosesc în intervențiile lor polițiștii au captat atenția și prin simplu fapt că elevii au putut să le vadă, ca într-o expoziție.
Și pentru a intra în rol încă de acum, cei mici au primit veste cu ,,patrula de grădiniță” care atestau rolul lor important în dirijarea traficului pe străzile marcate de pe covorașul rutier.