Cea mai bogată comună din județ atrage hoți din alte zone ale țării! Doi dintre ei, prinși de polițiști!

La data de 15 mai a.c, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești-Oaș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș, au pus în executare trei mandate de pecheziție domiciliară, pe raza județului Bihor, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, din materialul probator administrat, polițiștii au constatat faptul că, la data de 8 mai a.c, doi bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 34 de ani, ambii din județul Bihor, ar fi pătruns prin efracție într-un imobil de pe raza localității Certeze, de unde ar fi sustras un telefon mobil și mai multe bijuterii, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei.
În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate 4 telefoane mobile, 14 ceasuri, un laptop și un înscris.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
Față de bărbați, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.