Caz cutremurător în Austria: O româncă ar fi născut pe drum, a ucis copilul, l-a aruncat într-o pungă și a plecat mai departe cu autocarul
Un caz de o cruzime extremă zguduie Austria și a declanșat o anchetă penală de amploare, cu ramificații internaționale. Autoritățile austriece investighează moartea violentă a unui nou-născut, descoperit la granița cu Ungaria, într-un dosar în care principala suspectă este o româncă, posibil îngrijitoare (badantă), aflată în tranzit.
Potrivit informațiilor confirmate de procurori, bebelușul – o fetiță – a fost născut viu, iar moartea sa nu a fost accidentală. Rezultatul autopsiei indică un traumatism cranio-cerebral, stabilind fără echivoc că este vorba despre o ucidere, potrivit Krone, citat de stiripesurse.ro.
Ancheta a luat o altă turnură după analizarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din zona punctului de frontieră Nickelsdorf. În înregistrări, anchetatorii au identificat o femeie care coboară dintr-un autocar sosit din România, se îndreaptă rapid spre o zonă neacoperită de camere și revine câteva minute mai târziu.
Ulterior, femeia este surprinsă lăsând o geantă sport neagră lângă un coș de gunoi, după care se urcă din nou în autocar și își continuă călătoria. În geantă avea să fie găsit, câteva ore mai târziu, trupul neînsuflețit al copilului.
Descoperirea macabră a fost făcută de trecători, la câteva ore după momentul surprins de camere. Temperaturile coborâseră sub zero grade, iar anchetatorii estimează că nou-născutul a stat expus în frig timp de mai multe ore, fără nicio șansă de supraviețuire.
Poliția austriacă caută acum autocarul, șoferul și pasagerii, iar investigația se extinde inclusiv în România și Germania, în cadrul cooperării polițienești internaționale.
Procurorii tratează cazul ca pe unul de o gravitate excepțională. Sunt analizate toate probele – imagini video, trasee de transport, liste de pasageri și eventuale date medicale – pentru a reconstitui pas cu pas ce s-a întâmplat în acea dimineață, mai relatează Krone.
Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile austriece anunță că orice informație poate fi decisivă pentru identificarea și reținerea suspectei



