Trending

Au început înscrierile pentru Academia de Poliție. Dacă nu intri, ai opțiunea de a continua la una dintre Școlile de agenți de poliție

Noutate absolută în formarea viitorilor polițiști! Candidații la Facultatea de Poliție din cadrul academiei, pot opta prin completarea secțiunii corespunzătoare din cererea-tip de înscriere ca, în situația în care sunt declarați respinși și obțin un rezultat mai mare sau egal cu media minimă de admitere stabilită, să fie repartizați, fără concurs de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute şi potrivit opţiunilor formulate în acest scop, pe locuri la instituţiile de învăţământ postliceale ale MAI, în prima serie de şcolarizare care urmează după concursul de admitere la Academie.

880 de locuri sunt disponibile pentru cei care doresc o carieră de ofiţer în Ministerul Afacerilor Interne. Pe site-ul MAI, la secţiunea Carieră/ Instituţii de învăţământ/ formare profesională au fost publicate informaţiile legate de organizarea şi desfăşurarea recrutării şi selecţiei candidaţilor în vederea participării la concursul de admitere la programele de studii universitare de licenţă la Academia de Poliţie.

Dintre cele 880 de locuri scoase la concurs, 540 sunt la specializarea ordine şi siguranţă publică, 290 la drept şi 50 la Facultatea de Pompieri. Din totalul de locuri scoase la concurs, 780 sunt la buget, iar 100 sunt la taxă.

Cererile de înscriere la concursul de admitere pot fi depuse exclusiv online,pe adresa de e-mail a unităţii de recrutare, până la data de 28 iulie, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Unităţi de recrutare sunt structurile de resurse umane ale inspectoratelor judeţene, subordonate inspectoratelor generale de poliţie, jandarmerie, pompieri, frontieră, din judeţele în care candidatul domiciliază.

Conform calendarului de concurs evaluarea psihologică va avea loc până la 7 august, inclusiv în zilele de weekend. Planificarea candidaţilor şi datele evaluărilor psihologice vor fi postate pe site-urile unităţilor de recrutare.

Data limită de depunere a tuturor documentelor pentru constituirea dosarului de recrutare este 9 august.

Candidații vor avea de susținut evaluarea performanțelor fizice (traseul practic-aplicativ), care este probă eliminatorie, în perioada 20 – 29 august a.c., la sediul instituției de învățământ.

Proba scrisă de verificare a cunoștințelor este programată pentru data de 31 august a.c. și va fi, de asemenea, susținută la sediul Academiei de Poliție.

Ulterior, între 5 și 27 septembrie a.c., candidații care au promovat cele două probe se vor prezenta la unitățile de recrutare pentru întocmirea fișei medicale.

Precizăm că, voi fi declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button