Activități de educație rutieră și prevenire pentru cei mici, desfășurate de polițiștii sătmăreni

La data de 4 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat o serie de activități educative și preventive la Școala Gimnazială „Petofi Sandor” din orașul Livada.
Scopul acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul copiilor și formarea unui comportament responsabil în trafic. Polițiștii le-au explicat elevilor principalele reguli de circulație pe drumurile publice, adaptate vârstei lor, pentru a preveni implicarea acestora în evenimente rutiere nedorite.

Activitatea face parte din aplicarea Concepției Poliției Române privind Educația Rutieră și a Planului Național de Măsuri pentru Siguranța Pietonilor și Bicicliștilor, care urmăresc formarea unor obiceiuri preventive încă de la vârste fragede.

Copiii au primit recomandări utile privind modul în care pot traversa în siguranță strada, cum să fie atenți la semnele de circulație și de ce este important să poarte centura de siguranță, principalele reguli de circulație în cazul deplasării cu bicicletele.
Momentul cel mai așteptat a fost cel în care au putut vedea îndeaproape autospecialele de intervenție ale poliției, un prilej de entuziasm și curiozitate pentru cei mici.
Activitatea a avut drept scop responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație.
La activitate au participat peste 200 de elevi, alături de cadrele didactice ale instituției. Copiii au fost implicați activ în discuții, jocuri educative și demonstrații practice privind regulile de circulație, adaptate vârstei lor.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare încurajează astfel de parteneriate între instituțiile de învățământ și structurile de poliție, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră în rândul celor mai tineri participanți la trafic.



