31 Mai – Ziua Rezervistului militar!

În data de 31 mai 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată „Legea asupra poziţiei ofiţerilor”, primul act normativ care dă identitate, valoare şi sens corpului cadrelor militare în rezervă. În memoria acestui eveniment şi în semn de respect pentru cei care au făcut din militărie profesia  lor de o viaţă, Guvernul României, prin H.G. nr.464/2010, a instituit „ Ziua Rezervistului militar”, care se aniversează, în fiecare an, în ultima zi din luna  mai.

Prin această hotărâre se dă, însă, o semnificaţie mult mai largă noţiunii de rezervist militar. Astfel, potrivit art. 3 al hotărârii, „ prin rezervist militar se înţelege orice persoană care deţine grad militar în rezervă sau în retragere”. De aceea, multe  persoane cu studii superioare din viaţa civilă, care au grad militar ca urmare a absolvirii unor forme de pregătire specifică, precum şi toate cadrele militare în rezervă au îndreptăţirea să aniverseze această zi importantă.

A doua semnificaţie a zilei de 31 mai este dată de faptul că, printr-o coincidenţă fericită, la 31 mai 1990, după o întrerupere abuzivă de 42 de ani din timpul regimului totalitar, a fost reluată tradiţia asocierii cadrelor militare şi s-a înfiinţat structura care astăzi se numeşte „Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere” (A.N.C.M.R.R.).  De aceea,  prin decizia  conducerii acestei asociaţii s-a stabilit ca, în data de 31 mai, să fie marcată şi „Ziua A.N.C.M.R.R.”

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere asigură acţiunea coerentă şi unitară a rezerviştilor militari pentru îndeplinirea unor obiective cum sunt: integrarea firească a militarilor în evoluţia societăţii româneşti;  apărarea valorilor fundamentale ale României, a tradiţiilor şi simbolurilor naţionale; susţinerea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor vârstnice; cultivarea valorilor civice ale statului de drept; educarea tinerilor în spiritului patriotismului autentic; iniţierea unor măsuri de asistenţă socială, medicală şi juridică, necesare acestei categorii sociale; promovarea sentimentelor de camaraderie între rezerviştii militari şi cadrele aflate în activitate; relaţionarea optimă cu autorităţile centrale, cu cele locale şi cu asociaţiile similare din ţară şi din străinătate.

La mulți ani, rezerviștilor militari!

sursa: rumaniamilitary.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button