Trending

21 ianuarie este Ziua Internațională a Îmbrățișărilor! Gestul de afecțiune care reduce stresul și anxietatea!

Ziua Internațională a Îmbrățișării este sărbătorită în fiecare an pe 21 ianuarie și marchează unul dintre cele mai simple, dar puternice gesturi de afecțiune. Această zi încurajează oamenii să strângă în braţe persoanele dragi. Potrivit oamenilor de știință, fiecare dintre noi are nevoie de cel puțin 8 îmbrățișări pe zi pentru o viață echilibrată din punct de vedere emoțional.

Această sărbătoare mai puțin obișnuită a fost celebrată pentru prima dată în 1986 în Statele Unite și a fost fondată de pastorul Kevin Zaborney.

Acesta a venit cu ideea unei astfel de sărbători după ce a observat că în perioada dintre Crăciun, Anul Nou şi Sfântul Valentin, oamenii au tendinţa de a deveni melancolici, în ciuda atmosferei vesele din preajma sărbătorilor.

În scurt timp, sărbătoarea a devenit populară nu doar între americani. S-a răspândit în multe ţări din lume.  Beneficiile acestui simplu gest au fost mereu dovedite. O îmbrăţişare aduce chiar sănătate, îmbunătăţeşte relaţiile şi înlătură tensiunile, şterge graniţele materiale şi atinge sufletele, dă energie şi un sentiment de siguranţă.

Ziua Îmbrăţişărilor este marcată în data de 21 ianuarie pentru că studiile arată că aceasta este una dintre cele mai deprimante perioade ale anului, mai ales că în 19 ianuarie a fost Blue Monday (cea mai tristă zi din 2026).

Îmbrățișările sunt benefice atât pentru sănătatea emoțională, cât și pentru cea fizică. Astfel:

  • Reduce stresul și anxietatea: o îmbrățișare stimulează eliberarea oxitocinei, cunoscută drept „hormonul fericirii”, care scade nivelul cortizolului (hormonul stresului) și induce o stare de calm și siguranță.
  • Îmbunătățește starea de spirit: contactul fizic pozitiv crește nivelul de serotonină și dopamină, contribuind la reducerea sentimentelor de tristețe și la combaterea stărilor depresive.
  • Consolidează relațiile sociale: îmbrățișările întăresc legăturile afective dintre oameni, cresc sentimentul de încredere și apropiere și favorizează empatia și conexiunea emoțională.
  • Susține sănătatea inimii: prin reducerea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac, îmbrățișările pot avea un efect protector asupra sistemului cardiovascular.
  • Întărește sistemul imunitar: reducerea stresului prin contact fizic pozitiv poate contribui indirect la un sistem imunitar mai puternic.
  • Oferă confort și siguranță: o îmbrățișare transmite sprijin, acceptare și protecție, fiind un limbaj nonverbal extrem de puternic, mai ales în momentele dificile.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button