Trending

Trei zile de concerte la Satu Mare, de Zilele Orașului. Cine sunt artiștii care vor urca pe scena principală!

Municipiul Satu Mare se pregătește pentru cea mai mare sărbătoare a comunității locale – Zilele Orașului Satu Mare, ediția cu numărul 28, eveniment care va avea loc în perioada 29 – 31 mai. Detaliile ediției din acest an au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă de către primarul municipiului, Kereskényi Gábor.

Edilul a subliniat faptul că Zilele Orașului reprezintă cel mai important eveniment dedicat comunității sătmărene, fiind pregătit un program variat, adresat tuturor categoriilor de vârstă. Pe parcursul celor trei zile de sărbătoare, sătmărenii și vizitatorii vor avea parte de spectacole, concerte, evenimente culturale, artistice și sportive, dar și de numeroase activități menite să ofere momente de relaxare și distracție.

Primarul a prezentat și programul manifestărilor, după cum urmează:

Deschiderea oficială a Zilelor Orașului Satu Mare are loc vineri, 29 mai, la ora 18.00. După momentul deschiderii, scena le aparține elevilor din Orchestra Liceului de Arte ,,Aurel Popp’’ Satu Mare – Corul Excelsior, care vor susține un minunat spectacol pentru toți cei prezenți. Intră apoi în scenă binecunoscutul artist MARCEL PAVEL. Programul primei seri aduce pe scena din Piața 25 Octombrie artiști îndrăgiți: MARIO, MIRA, MINELLI.

Sâmbătă seara ne bucurăm de spectacolele susținute de trupe locale și invitați îndrăgiți de publicul sătmărean și nu numai: RAREȘ, BYE ALEX ÉS A SLEPP, 3 SUD EST.

Duminică seara încing atmosfera la Satu Mare: BERE GRATIS, BIKINI și BOSQUITO.

La Scena dedicată copiilor și tradițiilor, scena din Pasajul Corneliu Coposu, vineri evoluează micii artiști sătmăreni, peste o mie de copii de la școlile, grădinițele și cluburile de dans din Satu Mare care se înscriu și anul acesta pentru a sărbători Zilele Orașului Satu Mare pe scenă. 

La ediția din acest an,sătmărenii sunt așteptați în cinci locații, incluzând și frumoasa zonă de promenadă de pe malul drept al Someșului: 

– Scena Mare din Piața 25 Octombrie
– Scena dedicată copiilor și tradițiilor populare din Pasajul Coposu
– Bulevardul Transilvania unde sătmărenii vor putea servi bunătăți culinare, specialități locale, dulciuri și băuturi 
– Piața Libertății, în parcul central, unde producătorii și meșterii populari din Satu Mare și alte județe ale țării, precum și din orașul înfrățit Nyíregyháza, îi așteaptă pe sătmăreni la standuri cu produse unicat în cadrul Târgului Produselor Tradiționale.
– în zona de promenadă de pe malul drept al Someșului, de unde sâmbătă și duminică, în 30 și 31 mai, după un program prestabilit și anunțat din timp, se organizează ieșiri la plimbare cu barca pe Someș,

Procedura de înscriere a comercianților și producătorilor este în curs, termenul limită de depunere fiind 15 mai 2026, ora 16.00. Solicitările sunt numeroase și la încheierea înscrierilor comisia va face selecția celor ce vor fi prezenți. 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button