Structura Hotelului Sport din Satu Mare, grav afectată după 15 ani de abandon. Proiectul a fost adaptat și va continua

Lucrările de reabilitare a Hotelului Sport din Satu Mare vor intra, începând din luna august, într-o etapă mult mai intensă, după depășirea problemelor birocratice și tehnice care au întârziat debutul șantierului, anunță Primăria Satu Mare.
Primăria Satu Mare informează că lucrările de reabilitare a Hotelului Sport vor fi accelerate începând cu luna august, după ce au fost depășite obstacolele birocratice și dificultățile tehnice care au încetinit începutul proiectului.


Potrivit administrației locale, pe parcursul ultimelor patru luni, analiza detaliată a clădirii a arătat că structura de rezistență a fost grav afectată în cei aproximativ 15 ani în care imobilul a fost abandonat.
În urma noilor constatări, a fost realizată o expertiză tehnică actualizată, iar proiectul de reabilitare a fost adaptat la starea reală a construcției, pentru ca lucrările să poată continua în condiții de siguranță.

Reprezentanții Primăriei afirmă că obiectivul este readucerea Hotelului Sport în circuitul turistic și sportiv al municipiului cât mai curând posibil.



