Schimbare bruscă de prognoză! ANM s-a răzgândit și o revizuiește: Doar începutul lui noiembrie va fi mai blând

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a revizuit estimarea pentru luna noiembrie, anunțând că doar prima săptămână va aduce temperaturi ușor peste media obișnuită. În restul lunii, valorile termice se vor încadra în limitele specifice perioadei, contrar prognozei anterioare care indica o vreme mai blândă până spre sfârșitul lunii.
Potrivit meteorologilor, intervalul 3 – 10 noiembrie va fi cel mai cald din întreaga lună, cu temperaturi ușor mai ridicate decât cele normale în toate regiunile țării.
În schimb, ploile vor fi mai puține în nord-vest, în timp ce în restul teritoriului cantitățile de precipitații se vor situa în jurul valorilor obișnuite pentru această perioadă.
În perioada 10 – 17 noiembrie, temperaturile vor reveni la valori apropiate de mediile climatologice.
Meteorologii precizează că nu sunt așteptate variații importante, iar ploile vor fi puține în toată țara, mai ales în zonele montane, unde regimul pluviometric va fi deficitar.
Și pentru intrevalul rămas din noiembrie, ANM estimează o vreme stabilă, cu temperaturi în general normale pentru această perioadă.
Meteorologii subliniază că, spre deosebire de estimările inițiale, noiembrie nu va fi o lună neobișnuit de caldă, ci mai degrabă una echilibrată, cu doar câteva zile mai blânde la început, urmate de o revenire la normalul termic al toamnei târzii.



