Trending

Satu Mare reduce iluminatul public după miezul nopții din cauza presiunii asupra sistemului energetic

Primăria municipiului Satu Mare a anunțat că va reduce intensitatea iluminatului public în intervalul cuprins între ora 00:00 și primele ore ale dimineții, ca măsură de economisire a energiei electrice.

Decizia a fost luată în contextul efectelor secetei asupra sistemului național de energie, care afectează producția de electricitate și impune măsuri de reducere a consumului.

Potrivit administrației locale, sistemul de iluminat public modernizat, echipat cu tehnologie LED și telegestiune, va funcționa în acest interval la o intensitate de până la 40% din puterea maximă.

Reprezentanții Primăriei precizează că măsura este una temporară și va fi adaptată în funcție de evoluția situației din sistemul energetic național.

Aceste măsuri sunt pe termen limitat, iar în funcție de circumstanțe vom ajusta aceste setări chiar zilnic”, au transmis reprezentanții municipalității.

Autoritățile dau asigurări că reducerea intensității iluminatului este posibilă datorită sistemului inteligent de telegestiune și nu presupune stingerea completă a luminilor stradale, ci doar diminuarea fluxului luminos în perioada cu trafic redus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button