O nouă creșă modernă, construită prin Programul „Sfânta Ana”, se ridică în municipiul Satu Mare

Municipiul Satu Mare va avea o nouă unitate de educație timpurie, odată cu demararea construcției unei creșe moderne pe bulevardul Lalelei. Proiectul este realizat prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Aceasta este cea de-a doua creșă construită în Satu Mare în cadrul acestui program, după unitatea inaugurată anul acesta pe strada Iuliu Coroianu. Noua investiție răspunde unei necesități stringente a comunității locale, oferind sprijin real familiilor tinere și se află în apropierea a 3 mari cartiere.
Prin intermediul programului „Sfânta Ana” au fost aprobate până în prezent 247 de creșe la nivel național.
Noua creșă va avea o capacitate de 40 de locuri și reprezintă o investiție de 11,3 milioane de lei, finanțată integral prin Compania Națională de Investiții.

Clădirea va avea o suprafață construită de 1.342 de metri pătrați și este organizată în trei zone funcționale: administrativă, educațională și tehnică. Spațiile dedicate copiilor includ săli de joacă și dormitoare pentru patru grupe a câte zece copii, iar zona tehnică este dotată cu bucătărie complet utilată, biberonerie, spălătorie și alte spații necesare desfășurării activității.

Creșa va beneficia de dotări moderne și de sisteme avansate de siguranță, inclusiv supraveghere video, sistem de apel de urgență, instalații de protecție împotriva incendiilor și materiale special concepute pentru spații cu cerințe ridicate de igienă și durabilitate.
Finalizarea lucrărilor este așteptată să ofere părinților din zonă o alternativă sigură și de calitate pentru îngrijirea și educarea celor mici, contribuind totodată la creșterea atractivității municipiului Satu Mare ca loc de trai pentru familiile tinere.



