Încă două ambulanțe noi pentru județul Satu Mare – trimise către SMURD Negrești-Oaș și Carei

Sistemul de urgență din județul Satu Mare continuă să se modernizeze, prin proiectul derulat de Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Județul nostru a primit recent încă 2 ambulanțe de tip B (4×4), care vor fi alocate în perioada următoare structurilor SMURD din Negrești-Oaș și Carei. Astfel, comunitățile din aceste zone vor beneficia de echipamente moderne, capabile să asigure intervenții rapide și eficiente, inclusiv pe drumuri mai greu accesibile.

Cu această nouă alocare, județul Satu Mare a primit până în prezent un total de 12 ambulanțe prin acest program: 8 pentru Serviciul de Ambulanță Județean (6 tip B și 2 tip C), respectiv 4 pentru ISU–SMURD (2 tip B și 2 tip C).
Din tranșa următoare, anunțată anterior, mai sunt așteptate încă 9 ambulanțe (7 tip B și 2 tip C) pentru completarea parcului auto județean.



